Ne mutăm


Ne mutăm pe www.autohobby.ro
(Un nou site auto dedicat pasionaților)
Constructorii de automobile şi componente s-au reunit, joi, la salonul auto de la Paris, pentru a pregăti ieşirea din criză cu zeci de modele noi, vedetele fiind vehiculele electrice şi hibride.La expoziţie sunt aşteptate peste 300 de mărci din 20 de ţări, care vor prezenta modele strălucitoare, precum decapotabila Ferrari SA Aperta, limitată la 80 de exemplare, sau automobile Citroen şi Renault, realizate în colaborare cu companiile de modă Lacoste şi Miss Sixty.
Mercedes va prezenta noua generaţie de automobile coupe cu patru uşi CLS, Ford noul Focus ST (care va fi lansat în 2012). Peugeot va prezenta modelul 508, succesorul automobilului 407, iar Citroen noul C4.
Înăsprirea regulilor privind emisiile poluante şi incertitudinile legate de preţul petrolului exercită presiuni permanente asupra industriei de automobile.
Constructorii continuă din acest motiv să investească masiv în tehnologii noi, pentru reducerea consumului de carburanţi şi a emisiilor de dioxid de carbon, iar vehiculele electrice au devenit astfel vedetele salonului de la Paris.
Potrivit miliardarului Vincent Bollore, al cărui grup omonim va prezenta modelul electric Blue Car, automobilele electrice vor ajunge rapid să reprezinte 10%-15% din piaţa mondială.
Dieter Zetsche, preşedintele Daimler, estimează că vânzările de maşini electrice vor atinge circa 5% din totalul la nivel mondial în 2020.
Renault îşi completează gama cu berlina Fluence ZE (emisii zero), vehiculul comercial compact Kangoo Express ZE, aşteptat în 2011, şi versiunea aproape finală a conceptului Zoe, urmaşul automobilului Clio.
Peugeot a început comercializarea automobilelor de oraş iOn, iar Citroen a prezentat maşina C-Zero, derivată din Mitsubishi i-Miev.
Citroen expune totodată vehiculul utilitar electric Berlingo.
Nissan vine la Paris cu berlina electrică Leaf et Smart, care va fi disponibilă în 2012.
Producătorul sud-coreean Kia prezintă maşina electrică Pop, surprinzătoare prin forma geamurilor laterale şi a acoperişului cu geam.
Şi Chevrolet s-a prezentat cu patru noi modele, între care şi maşina electrică Volt, pentru consolidarea poziţiei sale în Europa.
"Am trecut de la maşinile electrice în fază de concept la unele care pot fi cumpărate", a subliniat Carlos da Silva, analist la compania IHS Global Insight, pentru care salonul de la Paris este prima expoziţie mondială la care există cinci sau şase vehicule de acest tip.
Concomitent, vehiculele hibride continuă să evolueze spre modele de dimensiuni mai mici, în cazul Toyota şi Honda, în timp ce Peugeot a optat pentru lansarea în 2011 a unui vehicul diesel-electric.
Afectată grav în 2009 de criza economică şi financiară mondială, industria auto mizează totodată şi pe dezvoltarea pieţelor emergente cu creştere explozivă, precum China, pentru a compensa stagnarea şi concurenţa intensă din Europa, unde constructorii anticipează un declin de 7% al vânzărilor în acest an.
Salonul auto de la Paris va fi deschis publicului în perioada 2-17 octombrie.

BMW ne arată viitorul seria 6



Sub numele  "BMW Concept 6 Series Coupé", ceea ce vedeţi aici este un concept mascat care ne arată cum va arăta viitorul seria 6 şi îşi va face premiera la Salonul Auto de la Paris pe 30 septembrie.

Ne bucurăm că am scapat de stilul controversat al erei Bangle arătat pe precedenta serie 6, în favoarea unor linii mai clasice ale lui Adrian van Hooydonk (nou şef de design de la BMW).

Lucrurile devin mai interesante în interior unde cockpitul este mai orientat către şofer, designul este mai asimetric şi consola centrală este mai înclinată către cel care ţine volanul.
Detaliile tehnice sunt ţinute la secret dar ne aşteptăm la un M6 cu un twin-turbo V8 cu cel puţin 600 CP în 2012.

Mazda BT - 50 - peste o luna

Mazda Motor Corporation va prezenta în premieră mondială noul pickup compact BT-50 vineri, 15 octombrie, la Salonul Auto International Australian 2010. Modelul va fi principala atracţie a standului Mazda pe parcursul acestei ediţii a renumitului eveniment.

Noul Mazda BT-50 este prezentat ca fiind un “vehicul lifestyle activ” care răstoarnă imaginea convenţională a unui pickup printr-un stil modern şi rafinament.
Noul model a fost regândit de la zero pentru a reprezenta un tip de vehicul inedit. Pe lângă un design de excepţie, fermitate şi fiabilitate, noul BT-50 furnizează soluţia perfectă pentru o gamă largă de clienţi care duc o viaţă activă, incluzând aici familii, angajaţi şi cei aflaţi în căutare de divertisment. Designul exterior prezintă linii frânte care vor onora posesorii, o prezenţă impozabilă care indică fiabilitate, o frumuseţe sculptată asemenea unui corp de atlet şi forme dinamice şi sportive. Echilibrând toate aceste elemente, designul atletic şi foarte original conferă noului BT-50 o prezenţă care va întoarce capete şi uşurinţă în a fi recunoscut instant ca fiind o Mazda.
Stilul noului BT-50 anticipează plăcerea de a conduce din viitor şi reprezintă o direcţie nouă în industria de pickup-uri compacte. Este un model global care va fi, de asemenea, comercializat în Europa.

Mazda aduce o nouă temă de design pe un nou concept

Mazda Motor Corporation a anunţat noua temă de design Mazda – „KODO – sufletul mişcării” şi a prezentat modelul concept, Mazda SHINARI, expresia pură a acestei noi teme.
Mazda SHINARI este un model sport coupe cu 4 uşi şi 4 locuri şi reprezintă expresia pură a noii teme de design.
Cuvântul japonez “shinari” descrie apariţia puternică dar suplă a unei forţe de rezistenţă când obiectele se află în tensiune, asemeni oţelului sau bambusului atunci când sunt răsucite sau îndoite. De asemenea, face referire la o persoană sau un animal care îşi contractă corpul în pregătirea pentru o mişcare rapidă, acestea fiind imaginile ce stau la baza numelui conceptului.
Cu aceste imagini ale puterii ce cuprind toate părţile maşinii, Mazda SHINARI pare pregătită de salt în orice moment. Această formă încorporează expresia unei coloane vertebrale puternice, a eliberării bruşte de energie latente şi a interacţiunii mişcărilor frumoase şi suple. Aripile faţă distinctive reprezintă evoluţia celor proeminente introduse pe RX-8. Acestea scot în evidenţă mişcarea într-un mod sportiv şi elegant, dinamică redată de lateralele SHINARI. Alături de grila frontală tridimensională design-ul scoate în evidenţă linia Mazda. O linie puternică a mişcării începând de la bara frontală şi continuând pe capotă, aripile faţă, pe faruri şi pe bara de protecţie faţă. În final, o bară din aluminiu ce face legătura între partea frontală şi faruri sporeşte expresia tridimensională a vitezei.
La interior Mazda Design a creat „spaţiul atletic extrem” concentrat pe legătura între ergonomie şi funcţiile mecanice de bază. Am creat spaţiul optim atât pentru şofer pentru a-i permite să se concentreze pe condus cât şi pentru pasageri oferindu-le un sentiment de spaţiu larg. La acest model Mazda oferă noi idei pentru interfaţa om – maşină, oferind şoferului posibilitatea de a alege între trei modele: Business, Plăcere şi Sport pentru a se bucura de stilul de condus în conformitate cu situaţia dintr-un anumit moment.


Concurența acerbă se întețește

JE Design a prezentat un kit de stil și performanță pentru noul Volkswagen Touareg.
Pentru a da o înfățișare sportivă și agresivă SUV-ului, tunerul a instalat un kit de caroserie mai lat ce include o grilă revizuită, noi bare de protecție, bosaje mai proeminente și un eleron ce vine în continuarea acoperișului. Je Design mai oferă în acest pachet jante de 22 de inch din aliaj, un sistem dual de evacuare și un modul de suspensie ce reduce garda la sol cu 35 mm.
În termeni de performanță, compania a modificat ECU-ul pentru motorul TDI de 4,2 litri. Puterea acestuia a crescut de la 340 CP la 410 CP.

Noul CLS, eleganţa sportivă

Noul CLS va avea premiera internaţională la Salonul Auto de la Paris (2-17 octombrie 2010). „Noul CLS se remarcă prin linia unică a design-ului Mercedes-Benz", explică Professor Gorden Wagener, şeful departamentului Design în cadrul Mercedes-Benz. "Totodată acest model este inspirat din tradiţia sportivităţii stilate şi rafinate, o particularitate a coupé-urilor Mercedes-Benz."
Proporţiile rămân la fel de spectaculoase ca şi până acum: capota lungă, geamuri înguste şi geamuri laterale fără rame, plafon dinamic rabatabil. Elementul care atrage atenţia încă de la prima vedere este designul părţii frontale, asemănător cu cel al modelului Mercedes-Benz SLS AMG. Din punct de vedere vizual, grila radiatorului nu este integrată în capotă, lucru care evidenţiază proporţiile uimitoare ale capotei. Grila este dominată de steaua centrală care subliniază asemănarea automobilului cu celelalte coupé-uri ale mărcii şi marchează identitatea de brand. Orificiile de admisie prelungite şi grilele negre contribuie, de asemenea, la aspectul atletic al automobilului.
O altă trăsătură distinctivă sunt farurile full LED, primele din lume care oferă toate funcţiile dinamice de iluminare prin intermediul tehnologiei LED. Această inovaţie se remarcă printr-un design impresionant – pe interior acestea sunt divizate în trei straturi în formă de săgeată de sus în jos: stratul superior conţine un indicator LED sub care se află o lumină laterală puternică pentru faza scurtă. Lumina laterală poate fi observată atunci când faza scurtă este activată, creând astfel un design nocturn inedit şi un look distinctiv. Nivelul inferior al farurilor găzduieşte faza lungă şi funcţiile pentru vizibilitatea pe timp de noapte. Un total de 71 de LED-uri oferă, pe lângă o aparenţă desăvârşită, o vizibilitate notabil îmbunătăţită a drumului, comparativ cu modelele precedente.
Conturul elegant proporţionat, specific modelului CLS, este trăsătura dominantă a noului model. Dinamismul şi forma atletică au fost îmbogăţite prin combinarea unor noi linii şi suprafeţe. Marginea frontală a structurii, de deasupra apărătoarelor, care se întinde către spate nu este doar o trăsătură inedită, ci reprezintă o nouă interpretare a unui element formal de design care duce cu gândul la bogăţia de forme unice regăsite în istoria autovehiculelor sport Mercedes-Benz.
O linie distinctivă şi fermă de deasupra punţii spate, asemănătoare celei de la automobilele sport, evidenţiază caracterul sportiv al noului CLS. Arcurile roţilor par a fi coapsele unei feline pregătite de atac.
Vederea laterală este completată de luminile lămpilor LED din spate, prelungite, care sunt aranjate în forma unui element de legătură cu partea din spate. Forma este conturată de o linie amplă foarte vizibilă din spate şi susţine acoperişul plat. Un insert lat din metal oferă un plus de atractivitate spatelui automobilului.
Interiorul noului CLS se distinge printr-un design modern care combină eleganţa cu detaliile inovatoare şi perfecţiunea manoperei. Unul dintre aspectele interesante este efectul de spaţiu al habitaclului: o linie înaltă care porneşte de la uşa şoferului spre panoul de control până la uşa pasagerului din dreapta. Display-ul central a fost integrat armonios în partea superioară a panoului de control. În acelaşi timp, linia laterală a uşilor înclinată în jos continuă linia dinamică din exterior.
Fiind un simbol, CLS stabileşte noi standarde de echipare a interioarelui oferind o amplă gamă de opţiuni de personalizare. Cinci culori pentru interior, cinci tipuri de design şi trei categorii de piele sunt disponibile clienţilor. Astfel, fiecare CLS este unic şi poate fi configurat în tonuri naturale sau moderne.
Modelul CLS îşi păstrează renumele de simbol şi în ceea ce priveşte design-ul datorită naturii inovatoare a materialelor utilizate. Acestea includ o combinaţie de satin şi finisaje exclusiviste ale suprafeţelor metalice. Alte detalii impresionante sunt ventilatoarele mate pentru aer, de exemplu, care formează cadrul ideal pentru un ceas analog
În spate, părţile husei din piele sunt cusute manual într-un proces care durează câteva ore, după care sunt montate şi capitonate cu spumă de înaltă calitate. Înainte de acest proces, pielea este încălzită pentru micşorare, astfel încât să îşi păstreze forma în cazul expunerii repetate la lumina soarelui.
Această piele PASSION semi-anilină deosebit de fină, de 1,6 mm, îndeplineşte cele mai înalte standarde atât vizual, cât şi tactil. Protejată doar de o pigmentaţie uşoară, structura naturală a porilor rămâne intactă, iar pielea îşi păstrează delicateţea şi căldura. Din moment ce caracteristicile naturale rămân vizibile în mare parte, pielea semi-anilină necesită un proces foarte precis de selecţie manuală.
CLS va avea o varietate de motoare ce includ și recentul V6 de 3,5 litri ce produce 306 CP și V8-ul biturbo de 4,7 litri și 429 CP.
Bineînțeles că va exista și o variantă AMG cu un motor V8 twin turbo de 5,5 litri și cu cel puțin 536 cai. Noul CLS are acum o mulțime de rivali printre care Audi A7 Sportback, Porsche Panamera, Maserati Quattroporte și în viitorul apropiat BMW Gran Coupe.
top