Mazda aduce o nouă temă de design pe un nou concept

Mazda Motor Corporation a anunţat noua temă de design Mazda – „KODO – sufletul mişcării” şi a prezentat modelul concept, Mazda SHINARI, expresia pură a acestei noi teme.
Mazda SHINARI este un model sport coupe cu 4 uşi şi 4 locuri şi reprezintă expresia pură a noii teme de design.
Cuvântul japonez “shinari” descrie apariţia puternică dar suplă a unei forţe de rezistenţă când obiectele se află în tensiune, asemeni oţelului sau bambusului atunci când sunt răsucite sau îndoite. De asemenea, face referire la o persoană sau un animal care îşi contractă corpul în pregătirea pentru o mişcare rapidă, acestea fiind imaginile ce stau la baza numelui conceptului.
Cu aceste imagini ale puterii ce cuprind toate părţile maşinii, Mazda SHINARI pare pregătită de salt în orice moment. Această formă încorporează expresia unei coloane vertebrale puternice, a eliberării bruşte de energie latente şi a interacţiunii mişcărilor frumoase şi suple. Aripile faţă distinctive reprezintă evoluţia celor proeminente introduse pe RX-8. Acestea scot în evidenţă mişcarea într-un mod sportiv şi elegant, dinamică redată de lateralele SHINARI. Alături de grila frontală tridimensională design-ul scoate în evidenţă linia Mazda. O linie puternică a mişcării începând de la bara frontală şi continuând pe capotă, aripile faţă, pe faruri şi pe bara de protecţie faţă. În final, o bară din aluminiu ce face legătura între partea frontală şi faruri sporeşte expresia tridimensională a vitezei.
La interior Mazda Design a creat „spaţiul atletic extrem” concentrat pe legătura între ergonomie şi funcţiile mecanice de bază. Am creat spaţiul optim atât pentru şofer pentru a-i permite să se concentreze pe condus cât şi pentru pasageri oferindu-le un sentiment de spaţiu larg. La acest model Mazda oferă noi idei pentru interfaţa om – maşină, oferind şoferului posibilitatea de a alege între trei modele: Business, Plăcere şi Sport pentru a se bucura de stilul de condus în conformitate cu situaţia dintr-un anumit moment.

0 comentarii:

top