VATH G55 AMG

Trebuie să recunosc că nemuritorul G încă îmi inspiră sentimente puternice şi se pare că are acelaşi efect asupra multora dintre tunerii profesionişti.
Versiunile AMG sunt şi mai incitante. De data asta o astfel de versiune a fost preparată de Vath, care a viziunea sa despre G55 AMG.
În varianta stock acest G-Class are un motor V8 de 5,5 litri supraalimentat ce are o putere de 500 CP şi un cuplu maxim de 700 Nm. După ce Vath şi-a făcut de cap cu acesta, puterea a ajuns la 680 cai şi cuplul a ajuns la 800 Nm, permiţând Mercedes-ului să atingă o viteză maximă de 265 km/h.
Tunerul german a mai umblat şi la suspensii adăugând noi amortizoare şi coborând garda la sol a maşinii cu 35 mm.
Un nou sistem de frânare sport cu discuri de 390 mm, jante de aliaj de 22 de inch şi anvelopele Yokohama ADV ST cu dimensiunile 295/35R22 încheie seria de îmbunătăţiri de performanţă.
La exterior, Vath a modificat look-ul lui G55 AMG prin adăugarea unui ornament pentru capotă, a unei noi bare de protecţie faţă cu admisii mai mari şi lumini de poziţie de tip LED şi Xenon, un eleron pentru acoperiş şi noi ţevi de eşapament situate în faţa roţilor din spate.
Interiorul a fost reconfigurat cu piele, alcantara şi inserţii de fibră de carbon alătur de un nou volan sport şi panou de intrumente reviziuit.

0 comentarii:

top