Lame: Mini BMW & Mini Aston

În marea majoritate a cazurilor, cu cât devine mai mare
o companie în materie de venituri, cu atât mai mult
se îndepărtează de la ideile originale.
În cazul BMW, firma bavareză şi-a făcut un nume de pe urma sportivităţii sedanurilor şi coupe-urilor sale cu tracţiune spate. După aceea s-a aventurat şi pe segmentul SUV-urilor cu X1, X3, X5 şi X6. Acum se pare că BMW este gata să spargă un alt tabu, acela al unui model de dimensiuni mici şi tracţiune faţă plasat undeva sub seria 1.
Detalii nu sunt prea multe despre micul BMW, dar sperăm că nu se va numi seria 0. Este foarte prosibil ca modelul să fie dezvoltat pe platforme MINI.



Aston Martin este un alt exemplu de producător de maşini sportive care a luat-o pe câmpii. Şeful companiei Ulrich Bez a spus că sunt decişi să scoată pe piaţă minicarul Cygnet, care în fapt este o Toyota iQ îmbrăcată de gală.
Singura calitate originală 'Aston Martin' va fi preţul maşinii care se pare că va fi de €33.000 până la 55,000.
Ne putem gândi la o mie de motive pentru care nu am da atâţia bani pentru un minicar. Dar, lăsăm în continuare producătorul britanic sa se facă de râs pe siteul propriu unde a plasat un generator de wallpaper copilăresc care îţi permite să împopoţănezi pe Cygnet cum vrei şi apoi să dowloadezi imaginea pe desktop sau telefon. O iniţiativă bună dacă te numeşti Smart, Kia sau Mini, dar cam ridicolă pentru o companie cunoscută pentru produse exotice ca Rapide şi Vantage.

0 comentarii:

top