Seat a adus la Salonul Auto de la Geneva un coupe sport, cu design deosebit.
SEAT IBE concept oferă o perspectivă nouă asupra viitoarelor maşini spaniole.
Cu proporţii puternice şi precise, limbajul de design defineşte evoluţia continuă a stilului adoptat de SEAT. Având dimensiuni compacte şi o siluetă dinamică, SEAT IBE se prezintă ca o maşină sport clasică. Cu toate acestea, interpretează stilul acestui gen într-o manieră inovativă şi unică.
SEAT IBE concept are o lungime de 3,78 metri - cu 25 cm mai puţin decât Ibiza - o lăţime neobişnuită de 1,80 metri şi o înălţime de doar 1,22 metri. Vehiculul este complet electric, având sub capotă un motor ce dezvoltă 75 kW (102 CP) şi 200 Nm - suficient pentru o dinamică plăcută, sugerată de stilul exterior. SEAT IBE accelerează de la 0-50 km/h în doar 3,4 secunde, are nevoie de 6,3 secunde pentru a ajunge la 80 km/h şi de 9,4 secunde pentru 0-100 km/h. Puterea continuă este limitată la 50 kW (68 CP) iar viteza maximă este de 160 km/h. Capacitatea bateriilor de 18 kWh îi asigură o autonomie suficientă pentru deplasările zilnice din oraş.
Următorul pas în strategia SEAT îl reprezintă Leon Twin Drive Ecomotive. Sistemul său hibrid de propulsie este format dintr-un motor cu combustie internă şi unul electric, ale cărui baterii se pot reîncărca. În modul electric modelul va permite o autonomie de 50 km, iar pentru călătoriile mai lungi va intra în funcţiune motorul cu combustie internă. Primul vehicul de serie Seat Leon Twin Drive ECOMOTIVE este plănuit pentru 2014.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu