Hispano Suiza



Ultima oară când am mai auzit de Hispano Suiza a fost la începutul acestui mileniu, când au fost prezentate conceptele HS1 şi K8, realizate de Mazel Engineering, firma care deţine drepturile asupra numelui Hispano Suiza. Regăsim acest nume la Geneva 2010, unde marca prezintă un nou concept, pentru care deja există planuri serioase de fabricaţie: maşina va apărea pe şosele în vara lui 2010, iar în 2011 vom avea parte şi de versiunea decapotabilă. Asta în cazul va suscita interesul unui număr suficient de mare de potenţiali clienţi.
Care vor primi o reţetă suficient de atractivă: şasiu din aluminiu, motor central, tracţiune integrală, un gabarit suficient de impresionant (5 metri lungime şi 2 metri lăţime) şi până la 900 CP. Prima versiune propune un V10 de 5,2 litri, cu două compresoare, care dezvoltă 750 CP şi 700 Nm, anunţând performanţe de 3,4 secunde pentru demarajul 0-100 km/h şi 330 km/h viteză maximă.
A doua versiune are un sistem de propulsie hibrid, motorul V10 fiind combinat cu un motor electric, plasat în partea din faţă, puterea maximă totală ajungând la nu mai puţin de 900 CP.
Ei bine, atât caracteristicile motorului şi trasmisiei, cât şi arhitectura maşinii şi look-ul acesteia indică o bază destul de clară: Audi R8 V10 (iar versiunea hibrid a supercarului Hispano Suiza ar putea fi bazată pe conceptul Audi R8 e-Tron).

0 comentarii:

top